Salut! Numele meu este Maxim Cojevnicov, sunt fondatorul și directorul companiei Leathermax și vreau să-ți mulțumesc că ai intrat în ospeție pe această pagină!
Compania mea este încă mică și în creștere, dar vreau să-ți povestesc puțin despre mine și despre viziunea care mă inspiră.
Leathermax SRL - Fondat 2018
Aproape un an după căsătoria cu Lauren, care mă inspiră mereu mai mult decât își poate imagina, am înființat compania “Leathermax” SRL și am început activitatea în Chișinău. După doi ani de succes, am decis să închid magazinul și să dedicăm majoritatea următorilor trei ani proiectelor umanitare și sociale pentru cei vulnerabili din Republica Moldova. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că totul are un timp potrivit. Între timp, familia noastră s-a mărit și împreună cu soția mea iubitoare creștem trei prințese gingașe.
copilăria
M-am născut în Chișinău în anul 1989. Cu toate că eu și cei doi frați și sora, cea mai mare parte a copilăriei noastre am petrecut-o departe de părinți, aceasta mă face să o iubesc acum pe mama și mai mult, iar lui tata să-i duc dorul. El a decedat mulți ani în urmă și nu am avut ocazia să-l cunosc.
Dar, în special lui îi sunt recunoscător pentru numele meu de familie, cred că-i o moștenire frumoasă. Pentru cine citește în Rusă este mai evident la ce mă refer, Cojevnicov.
Crescând într-un mediu aglomerat de mulți copii am învățat rapid abilități vitale de conducere, de competiție, lucru în echipă și de performanța personală, etc.. Două din valorile fundamentale le-am însușit tot pe atunci. Prima: responsabilitatea de a-mi asuma riscul pentru propriile decizii și acțiuni, inclusiv eșecuri. Și cea dea doua: să mă bucur de puțin și să pot să mă împart.
Sportul de echipă, pictura în acuarelă, cărțile lui Jules Verne, sutele de integrame rezolvate, și poate miile de sudoku, au fost refugiile și pâinea care m-au crescut, și desigur educatorii și profesorii.
Punctul de cotitură
La vârsta de 20 de ani, când finalizam studiile pentru prima mea meserie de auto-lăcătuș – lucru care m-a ajutat într-un mod foarte practic să deprind mai târziu și arta pielăritului – într-o localitate din nordul Moldovei, am trecut printr-o perioadă de transformare radicală. Atunci când realitatea propriei mele existențe m-a obosit nespus de mult, am îmbrățișat cu toată inima credința biblică și pe Hristos ca Răscumpărător al sufletului și trupului meu, și m-am alăturat unei comunități creștine.
Primii pași în arta și meseria de pielărit
Primele accesorii meșterite din piele au fost câteva zeci de brățări, pe care le-am confecționat din rebuturi de piele procurate de pe stradă, undeva în Chișinău. Le făceam pentru prieteni și cunoscuți, ca semne de amintire. Lucrurile au evoluat destul de rapid după ce am învățat să confecționez primul portmoneu, urmărind un scurt video de pe internet. Acum, am pierdut deja numărul tuturor lucrărilor confecționate.
Concurența nedorită dar benefică
Mulți oameni au ajuns să aprecieze munca și pasiuneace o investeam în fiecare articol individual pe care-l confecționam, pentru ce le mulțumesc și astăzi. Unora lucrările mele le-au plăcut într-atât de mult, încât nu au ezitat să le pună pe linia lor de asamblare, fără a ține cont de drepturile de autor. Pe cât de neplăcut a fost acest lucru pentru mine la început, pe atât de mult m-a ajutat leacul. De atunci, nu mi-a permis să stagnez și să mă mulțumesc cu ce puteam confecționa, ci am urmărit inovația și dezvoltarea mea creativă ca producător.
Viziunea proprie
Nu este secret că în lumea modernă în care trăim, lucrul manual și efortul fizic, este privit de mulți ca o formă de muncă inferioară. Dar chiar și într-o economie bazată pe informație, tehnologie și cunoștințe, fie digitală, juridico-legală, IA, cele mai nobile sentimente și afecțiuni pe care le avem față de cei apropiați, alegem să le exprimăm în forme tangibile și vizibile.
Pentru mine pielăritul, este o îmbrățișare a prezentului și a trecutului, a numelui și a talentului pe care le-am primit. Prin care eu pot să creez lucruri noi, prin a da pielii naturale o formă nouă și o a doua viață. Iar proprietarului de ai oferi un accesoriu de proveniență nobilă pentru ai servi cu demnitate pentru mulți ani.
Scopul și obiectivele mele sunt să meșteresc accesorii utile și rezistente, relevante pentru activitățile zilnice, accesibile pentru omul simplu, care iubește lucrurile nobile și utile, dar care nu le divinizează precum o fac brand-urile mari.
Un gând la încheiere
Pielăritul, evident nu este pentru fiecare, dar cei care sunt interesați să se inițieze sau să progreseze în această direcție, sper că vă pot asista cu unele resurse și modele. Cred că în acest domeniu există încă mult spațiu pentru inovație și creativitate. Îmi doresc comunitatea aceasta, în următorii ani să crească de 10X și să facem împreună lucruri frumoase la noi acasă.
Voi aprecia susținerea celor care doresc să achiziționeze produsele din magazinul online.
Le mulțumesc în special celor ce recomandă produsele noastre partenerilor și colegilor de serviciu și de afaceri.
Dacă cunoașteți persoane din străinătate ce ne vizitează țara, și doresc o experiență autentică aici în Chișinău, sau doresc să ia cu ei acasă ceva tangibil și util pentru cei de acasă, invitații la noi în atelier. Locația noastră pe hartă și adresa noastră o găsiți în rubrica CONTACTE.
Ne vedem!!!
Și cum am scris la început, cu cei mai îndrăzneți am putea să ne vedem la un pahar de vin sau de whiskey, evident, alcoolul este opțional.